Ed. muzicală
petramariav
12

Imi puteti spune niste informatii despre muzica laica? (pe intelesul unui elev in clasa a IX a)

+1
(1) Răspunsuri
l9l8

La începutul celui de al doilea mileniu se afirmă plenar arta populară şi pătrunde în ceacultă, scrisă, a cavalerilor medievali. Se deschide o eră nouă în cultura muzicală prin această pregnantă manifestare a artei laice, care va deveni un important factor în dezvoltarea tehniciimuzicale. Ea a existat mereu, dar n-a fost notată, întrucât biserica era singura care transmiteamuzica. La sfârşitul secolului al X-lea, muzica laică ia un avânt deosebit, înflorind în continuarede-a lungul secolelor. Din primele secole ale celui de-al doilea mileniu ni s-au păstrat nu numaimărturii ale contemporanilor şi imagini ce înfăţişau muzicanţi populari, ci şi numeroase notaţiidescifrabile ale cântecelor lor. Este adevărat că în majoritatea cazurilor aceste notaţii nu au fostfăcute de popor, ci în mediul orăşenesc şi cavaleresc, însă trăsăturile muzicii populare se străvădîn ele clar, în special dacă le confruntăm cu textele cântecelor, cu mărturiile contemporanilor, cuimaginile instrumentelor muzicale populare. Astfel, se poate alcătui în ultimă istanţă un tabloufidel atât al repertoriului muzical, cât şi al caracterului reprezentanţilor muzicii populare dinacea vreme. De exemplu, este extrem de preţioasă prezenţa unor elemente de muzică populară înopera unui reprezentant de seamă al cercurilor orăşeneşti ale Franţei nordice – Adam de la Halle

Adaugă răspuns